Luni

Mori de vant in largul marii

Comenteaza Mai 4, 2009 – 10:01 am | Comenteaza pe Forum | Trimite prin Y!M | Trimite prin email | Tipareste |

Turbinele eoliene montate pe platforme plutitoare, ancorate precum geamandurile, au şansele cele mai mari de a scăpa în cazul producerii unui cataclism natural.

Indiferent dacă va fi vorba de schimbarea climei, ciocnirea cu un asteroid sau un cutremur catastrofal, centralele electrice plutitoare pot supravieţui valurilor gigantice care vor urma dezastrului.
Aceste platforme cu generatoare de electricitate costă enorm şi produc puţin. Deocamdată, în sudul Italiei, abia intră în funcţiune prima dintre ele. În ciuda lipsei lor de rentabilitate, Marea Britanie a comandat deja 7.000 de astfel de centrale. Norvegia, Statele Unite şi Rusia dezvoltă proiecte similare. Franţa, în schimb, şi-a construit o hidrocentrală într-o peşteră, aflată la 800 de metri deasupra nivelului mării.
Cercetătorii consideră că amplasarea unor turbine eoliene pe platforme plutitoare sau construirea unor hidrocentrale sub pământ ar proteja omenirea de schimbările catastrofale ale climei. Păstrarea unor surse de energie electrică după un cataclism natural este esenţială pentru supravieţuire. Strategiile de apărare prevăd soluţii ca-n filmele SF.
În apele Mediteranei din sudul Italiei, la peste 20 de kilometri de ţărm, va fi inaugurată peste câteva zile prima centrală electrică plutitoare din lume. O turbină eoliană uriaşă, amplasată pe o platformă plutitoare, va fi ancorată într-o zonă unde vântul bate cu putere tot timpul anului. Cei câţiva megawaţi obţinuţi astfel vor fi trimişi la mal prin cabluri submarine. Firma ,,Blue H”, care a realizat prototipul, spune că viitoarea centrală electrică va putea fi mutată în orice zonă de coastă, singura condiţie fiind ca adâncimea apei să se situeze între 50 şi 300 de metri. Reglând lungimea lanţurilor de ancorare, turbina plutitoare va putea fi amplasată oriunde pe glob, în funcţie de necesităţi. Dacă nu este furtună, centrala se poate deplasa prin forţe proprii, folosind forţa vântului şi cele câteva motoare pe bază de hidrogen, amplasate sub platformă.

Protecţie împotriva dezastrelor
Schimbările climatice extreme, eventuala ciocnire a Terrei de un asteroid sau doar un cutremur devastator sunt numai câteva dintre scenariile care, în viziunea experţilor militari, ameninţă omenirea în viitoarele decenii. Conform estimărilor realizate de specialişti, aceste posibile cataclisme naturale pot provoca inundaţii sau valuri gigantice, capabile să distrugă complet zonele locuite de oameni.
Cercetătorii spun că, în această situaţie, fără curent electric şi fără apă potabilă, eventualii supravieţuitori n-ar avea nicio şansă pe termen lung. Lipsa hranei şi a mijloacelor de comunicare în masă ar arunca omenirea înapoi în epoca primitivă. Preventiv, oamenilor de ştiinţă li s-au acordat fonduri pentru a realiza mici centrale electrice plutitoare în stare să reziste chiar dacă nivelul apelor oceanului planetar va creşte cu peste 100 de metri. Primul prototip viabil s-a dovedit a fi cel realizat de firma ,,Blue H”. Turbina eoliană gândită de britanici a fost realizată în colaborare cu specialişti din Olanda şi a fost testată cu succes în portul Brindisi, în decembrie 2007.

O ,,flotă” de centrale plutitoare
Neal Bastick, director general la ,,Blue H”, spune că guvernul de la Roma a comandat deja câteva zeci de eoliene plutitoare. Viitoarea ,,flotă” de minicentrale electrice va furniza Italiei, începând din 2010, o putere de cel puţin 90 de megawaţi. Scoţia şi Statele Unite au făcut şi ele comenzi ferme, convinse de avantajele şi performanţele dovedite de noul concept. Noile centrale electrice sunt însă utile şi în lipsa dezastrelor. Principalul defect al eolienelor, respectiv folosirea unei importante cantităţi de beton pentru fixarea turbinei, este eliminat întrucât platformele pe care se montează morile de vânt sunt ancorate precum geamandurile. Câteva cabluri, la capătul cărora se află nişte greutăţi, asigură stabilitatea eolienei şi permit, în acelaşi timp, ridicarea ei la nivelul apelor, în caz de furtună.

Zgomotul produs de elice, atât de condamnat de organizaţiile ecologiste, nu deranjează pe nimeni în largul mării. În plus, prezenţa turbinelor nu incomodează nici flota şi nici păsările de coastă, întrucât platformele sunt atât de departe de ţărm încât nici nu se zăresc de la mal.

Hidrocentrala sub pământ
Un alt experiment unic în lume s-a încheiat cu succes şi în sudul Franţei, la numai câţiva kilometri de graniţa cu Spania. La o adâncime de peste 700 de metri, sub masivul muntos Pierre-Saint-Martin, a fost pornită la sfârşitul lunii iunie prima hidrocentrală subpământeană din lume. Francezii au construit un mic baraj pe râul Saint Vincent, în interiorul unei peşteri naturale. Cunoscută speologilor de mai bine de o sută de ani, peştera La Verna are o sală centrală lungă de 250 metri şi înaltă de 190 metri în care ar putea fi ridicate şase catedrale de dimensiunile celebrei Notre-Dame de Paris, puse una peste alta. Râul care o străbate are un debit de 860 de litri pe secundă şi generează acum 4 megawaţi, asigurând necesarul de curent electric pentru 20.000 de locuitori. Proiectul a fost realizat de firma belgiană Electrabel şi a necesitat eforturi deosebite din partea constructorilor, întrucât oamenii au lucrat luni de zile atârnaţi de funii, pentru a nu distruge frumuseţea sălbatică a peşterei. S-a obţinut însă o centrală care nu va fi distrusă nici de asteroizi şi nici de inundaţii, bine protejată de un întreg munte şi amplasată la peste 800 de metri deasupra nivelului actual al oceanelor.

Energie mixtă, prin exploatarea valurilor şi a vântului
Locuitorii din regiunea Lolland a Danemarcei s-au obişnuit deja cu testele care se fac, începând din 1980, pentru construcţia unei platforme capabile să producă energie electrică utilizând energia valurilor şi a vântului. Proiectul Poseidon şi-a propus să obţină curent electric în principal din energia valurilor, dar platforma centralei plutitoare are şi turbine eoliene plasate pe margini, care îi asigură stabilitatea în cazul unor furtuni puternice.
Partea din platformă care stă scufundată în apă are forme profilate prin care valurile se accelerează şi presează ritmic membrane speciale, ce produc curent electric alternativ. Cercetătorii danezi au construit întâi o platformă de opt metri lăţime, apoi una de 17 metri şi acum au finalizat una de 37 metri. Dificultatea extinderii provine din necesitatea modelării vitezei valurilor prin interiorul canalelor profilate, astfel încât să se obţină un randament cât mai mare. Când va fi completă, platforma daneză va avea o lăţime de 420 de metri.

Centrala nucleară ambulantă
Compania rusă Rosenergoatom a anunţat că a investit 200 de milioane de ruble într-o minicentrală nucleară, care va fi amplasată pe o platformă plutitoare cât un stadion de fotbal. Scopul declarat al acestui proiect, ce are ca termen de finalizare anul 2010, este furnizarea de electricitate teritoriilor din jurul Mării Albe.
Centrala va avea două reactoare, iar platforma se va putea deplasa prin mijloace proprii, urmând a fi ancorată la câţiva kilometri de mal. La capacitate maximă, ea poate asigura curentul electric necesar unui oraş de 200.000 de locuitori. Ruşii au anunţat că reactoarele sunt gata şi au trecut cu bine testele de funcţionare în timpul simulării unor uragane sau valuri tsunami de peste 50 de metri.
Platforma e şi ea în faza de finisare, ultimele modificări vizând compatibilitatea centralei plutitoare cu diversele sisteme de distribuţie locale. Lanţurile de ancorare vor avea lungimi de peste 250 de metri pentru a permite funcţionarea centralei chiar şi în cazul unei creşteri a nivelului mării cu 200 de metri.

Două companii norvegiene dezvoltă proiecte similare
Ideea construirii unei centrale electrice plutitoare îi aparţine inginerului britanic Stephen Salter, cel care a inventat, la începutul anilor ’70, primele generatoare electrice bazate pe energia valurilor. Salter şi-a propus să folosească turbinele eoliene drept maşini de produs ploaie. Forţa vântului era folosită în proiectul lui pentru a împrăştia apa mării sub formă de picături fine la înălţimi de peste 30 de metri. Aceşti stropi urmau să alimenteze formarea norilor şi ar fi crescut cantitatea de precipitaţii în zonele de coastă secetoase. Ideea cu ploaia a căzut însă la proba practică, după ce norii artificiali au ,,refuzat” să se îndrepte spre mal, iar precipitaţiile cădeau tot deasupra mării. Echipa lui Salter a reuşit o platformă excepţională, care a fost preluată de firma ,,Blue H”. Ancorată precum geamandurile, cu patru cabluri ce pot fi ajustate în funcţie de nivelul apei mării, platforma lui Salter a devenit acum baza viitoarelor centrale electrice.

Statoil şi Statkraft
Şi două companii norvegiene investesc masiv în producerea unor centrale plutitoare eficiente. Specialiştii de la Statkraft construiesc, de pildă, o platformă triunghiulară, care va avea în fiecare colţ câte o uriaşă turbină eoliană. Scopul acestui design este folosirea vântului indiferent de direcţia din care suflă.
Platforma Statkraft va fi ancorată cu un singur cablu şi se va putea roti astfel încât să producă fără întrerupere curent electric cu cel puţin două din cele trei turbine. Norvegienii de la Statoil­ au conceput însă o platformă rotundă, ancorată cu trei cabluri, în mijlocul căreia tronează o singură moară de vânt. Cele trei cabluri au la capăt o greutate de ancorare comună, iar platforma se poate răsuci cu uşurinţă după vânt prin ,,împletirea” acestora, unul peste altul. Botezată ,,Hywind”, centrala este în faza finală de realizare, urmând să producă, începând din 2009, aproximativ 2,3 megawaţi.

Investiţii de 100 de miliarde de dolari
Teama de cataclisme este atât de mare încât toate aceste centrale, deşi sunt absolut nerentabile (întrucât costă mult şi produc puţin curent electric), au devenit principalele investiţii în domeniul energiei. Un raport al Institutului Worldwatch, publicat spre sfârşitul lunii iunie anul acesta, consemna că la nivel global s-au investit peste 100 de miliarde de dolari în proiectele unor centrale capabile să reziste ,,în situaţii extreme”. Ele au crescut capacitatea de producţie a energiei electrice cu numai 3,4%, în ciuda fondurilor uriaşe care le-au fost alocate.
Inedit

Cea mai ieftină centrală-platforma costă 200 milioane de dolari.
Cablurile permit ancorarea centralelor şi la 200 de kilometri de ţărm.
Instalarea unei platforme costă mai puţin decât o hidrocentrală.
Flota de eoliene poate fi deplasată când se schimbă clima.
Pământenii de azi nu mai ştiu să supravieţuiască fără curent electric.
Guvernul Marii Britanii a acceptat construirea a 7.000 de eoliene plutitoare.
Până acum un an, singurele centrale protejate de cataclisme erau cele destinate buncarelor.
Neoficial, două termocentrale subpământene alimentează oraşul subteran din Beijing.
7.000 de turbine eoliene plutitoare vor fi ancorate în jurul Marii Britanii până în anul 2020.

Sursa: Gardianul