Luni
Resurse naturaleLumina Soarelui = curent electric
Comenteaza pe Forum |
În anul 1952, în cadrul Laboratoarelor Bell din Princeton, New Jersey, trei cercetători au descoperit că razele Soarelui care cad pe un material pe bază de siliciu produc curent electric. Fiind la început foarte scumpe, celulele solare au putut fi folosite doar pentru scopuri foarte valoroase, cum ar fi sursele de alimentare a sateliţilor. Calculatoarele de buzunar sunt alimentate de o bandă subţire de siliciu.
Însă, pe la sfârşitul anului 2000, aproximativ 1 milion de case din toată lumea erau alimentate cu energie electrică produsă de instalaţiile cu celule solare. Această sursă de energie ar putea deveni o alternativă pentru acei locuitori ai Terrei care nu au acces la electricitate sau care nu îşi permit curentul electric. În Peru, în unele sate, familiile cheltuiesc aproximativ 4 dolari lunar pe lumânări.
Creşterea vânzărilor de celule solare a prezentat o medie anuală de 20% din anul 1990 până în 2000. După anul 2000, acest procent a crescut brusc cu 43%.
Cei mai importanţi producători de celule solare sunt Japonia, Statele Unite şi Uniunea Europeană. În Japonia, această industrie se bazează pe subvenţionare financiară a cumpărătorilor de acoperişuri cu sisteme solare. În Germania, acest sistem aduce beneficii pentru încurajarea investitorilor, de exemplu… utilizează credite cu dobândă redusă, oferă preţuri cu bonus pentru consumatorii de electricitate solară. În Statele Unite se realizează programe de instalare a celulelor solare.
Potenţialul arenei solare este enorm.
Anumite cercetări au demonstrat faptul că până şi în climatul noros al insulelor britanice, instalarea celulelor solare pe acoperişuri poate produce o cantitate egală cu jumătate din necesarul britanic de energie electrică.
Preţul celulelor solare scade tot mai mult, astfel că devine tot mai accesibil. În România, această industrie e relativ nouă, abia acum prinde contur, însă am încredere că va progresa într-un ritm uimitor.
Cercetări referitoare la optimizarea tehnologiei fotoelectrice se desfăşoară în sute de laboratoare şi mereu se anunţă noutăţi diverse în acest domeniu, fie că e vorba de proiectarea lor, fie că e vorba de tehnologia de producţie a celulelor solare.
*** Articol ce utilizează anumite informaţii din: “ECO-ECONOMIE. Crearea unei economii pentru planeta noastră”, autor Lester Brown.
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Energia verde- stare de fapt
- Braconieri prinşi de poliţiştii de frontieră
- Mori de vant in largul marii
- Despre noi
- Ecologistii propun solutii - Soluţii verzi la criza gazelor
- Comorile ascunse ale Antarcticii
Populare
- Vrei sa scrii despre resurse naturale ? (2)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Iarba verde de la …Wimbledon (0)
Recente
- Ministerul Mediului lansează un proiect de eficientizare a consumului de energie şi combustibil
- Amintiri din minele aurifere de la Roşia Montană
- Videanu: Rezilierea contractului cu Sterling Resources, decizia corecta
- De ce trebuie inchise carierele de granit din Muntii Macinului?
- Euro-acvacultura
- Energia verde- stare de fapt
