Luni
Resurse naturaleDe ce trebuie inchise carierele de granit din Muntii Macinului?
Comenteaza pe Forum |
Impactul negativ al acestor activităţi extractive ce presupune obligatoriu decopertarea stratului de sol şi implicit a vegetaţiei, habitatului şi derocarea substratului constă în principal în:
-distrugerea şi fragmentarea inevitabilă şi ireversibilă a habitatelor
-depunerea unui strat gros de pulberi şi frunze,ceea ce împiedică fotosinteza şi afectează astfel toate speciile de plante existente, mergând până uscarea a numeroase exemplare
-perturbarea şi îndepărtarea faunei datorită în special zgomotului produs de utilaje necesare pentru această activitate, precum şi de exploziile necesare pentru derogări
-generarea unei stări de disconfort populaţiei locale
Cea mai bună dovadă a existenţei în zona solicitată a unor specii şi habitate de interes comunitar este chiar faptul ca suprafeţele concensionate pentru activităţile solicitate se află în interiorul unor situri Natura 2000, un argument în plus pentru anularea concesionării şi interzicerea deschiderii acestei cariere care nu întruneşte toate cerinţele legale necesare întrucât terenurile respective sunt supuse unor restricţii de utilizare (interdicţie de construcţie) conform Ordinului 776/2007 art.1; OUG 57/2007 art.22, în special alin. 4, 5, 6; art 28, alin 1, 5; anexa 1, lit .i etc.
Indiferent în ce categorii de management ar fi încadrate terenurile respective în lista de activităţi permise OUG 57/2007, art 22, nu se regăsesc activităţi de construcţii invenţii cum sunt cele specifice pentru exploatarea resurselor naturale neregenerabile, aceste activităţi fiind în mod explicit interzise (cu unele excepţii ce nu includ situaţia de faţă, întrucât acestea sunt admise doar în situaţii speciale în zonele de dezvoltare durabilă ale parcurilor naţionale sau naturale) prin art. 22 alin. 5 în cadrul zonelor de protecţie integrală categorie de management în care se încadrează ariile speciale de conservare.
Astfel în baza OUG 57/2007 art. 22 alin. 4 acestea cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural. Întrucât terenurile respective conţin un habitat prioritar, iar exploatarea acestei cariere nu constituie un motiv imperativ de interes public major asupra căruia să se fi obţinut punctul de vedere al Comisiei Europene (acestea fiind investiţii private pentru care există şi alternative de amplasare în afara ariilor protejate siturilor Natura 2000), în acest caz nu sunt aplicabile nici un fel de degradări şi nici nu sunt posibile compensaţiile teritoriale, toate habitatele de stepă ponto – sarmatică din Dobrogea fiind incluse în arii protejate, incluse şi în situri cu interes comunitar, suprafaţa totală a acestora fiind oricum sub capacitatea de suport pentru speciile de floră şi de faună protejate.
Argumentele împotriva deschiderii acestei cariere sunt următoarele:
- pe terenurile solicitate pentru această carieră există numeroase bunuri ale patrimoniului natural (ce vor fi inevitabil distruse prin decopertarea solului şi derocările ce vor avea loc) ce sunt protejate precum specii din Lista roşie naţională şi din cea europeană precum Campanula romanica, Dianthus nardiformis , Moefrigia grisebachu etc.
Distrugerea speciilor şi habitatelor datorită deschiderii, redeschiderii de noi cariere de piatră poate fi evitată prin amplasarea acestora concentrat numai în câteva arii restrânse, cu habitate complet distruse prin exploatări anterioare de piatră pentru câteva construcţii (ex.muntele Iacobdeal - com. Turcoaia, dealul Piatra Roşie - com. Cerna sau alte locaţii de acest tip care să nu fie situate în arii protejate (siturile Natura 2000) şi numai aproape de 10 km de la marginile lor (pentru a împiedica impactul negativ asupra peisajului, poluarea fonică şi alte tipuri de poluări); respectiva distanţă este considerată implicit ca o limită dincolo de care impactul vizual este atenuat conform prevederilor unui chestionar elaborat de Agenţia Europeană pentru Protecţia Mediului, referitor la amplasarea de turbine eoliene.
Dezvoltarea acestor proiecte nu trebuie să aibă loc în arii unde ar putea distruge/afecta specii sau habitate protejate, chiar situate în afara ariilor protejate, judeţul poate obţine un peisaj de valoare internaţională ceea ce a dus la declararea de nivel european a Deltei Dunării ca “Peisajul anului 2007-2009″, ceea ce face ca acest judeţ, să se afle în atenţia întregii Europe.
Degradarea naturii şi a peisajului acestui judeţ prin deschiderea de noi cariere va duce la afectarea gravă a imaginii României în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei naţionale şi europene referitoare la peisaj şi patrimoniu natural.
cariera de granit, distrugerea habitatelor, habitate protejate, muntii macin, natura 2000, protectia solului
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Rezervaţie ştiinţifică în Munţii Rodnei
- Plante care anunţă prin sms când trebuie udate
- Numeroşi europeni cred că ţările lor au probleme în ce priveşte calitatea şi cantitatea apei
- Numeroşi europeni cred că ţările lor au probleme în ce priveşte calitatea şi cantitatea apei
- Populaţia Pământului a ajuns la punctul critic
- Pescuitul, transformat in macel in Delta Dunarii
Populare
- Vrei sa scrii despre resurse naturale ? (2)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Iarba verde de la …Wimbledon (0)
Recente
- Ministerul Mediului lansează un proiect de eficientizare a consumului de energie şi combustibil
- Amintiri din minele aurifere de la Roşia Montană
- Videanu: Rezilierea contractului cu Sterling Resources, decizia corecta
- De ce trebuie inchise carierele de granit din Muntii Macinului?
- Euro-acvacultura
- Energia verde- stare de fapt
